Criza dezinfectanților. Cinci spitale AMÂNĂ operațiile

Criza dezinfectanților. Cinci spitale AMÂNĂ operațiile
Publicat: 12/05/2016, 18:43

Spitalul Județean din Dolj, Spitalul de Pediatrie din Galați, Spitalul Județean din Olt, Spitalul Județean din Teleorman și Institutul de Pneumologie „Marius Nasta” din București efectuează numai intervenții chirurgicale în regim de urgență, restul operațiilor programate fiind amânate. Asta au raportat direcțiile de sănătate publică (DSP) în cadrul videoconferinței care a avut loc la prânz, cu reprezentanții Ministerului Sănătății.

„În cazul celor cinci unități sanitare care în prezent derulează intervenții chirurgicale doar în regim de urgență au fost dispuse măsuri pentru remedierea situației cu celeritate, astfel încât, în cursul zilei de mâine (vineri) să se poată relua fluxul normal al activității chirurgicale”, a anunțat Ministerul Sănătății într-un comunicat de presă remis joi, agenției MEDIAFAX.

De asemenea, Ministerul Sănătății a solicitat Direcțiilor de Sănătate Publică să comunice unităților sanitare cu paturi, „întreprinderea tuturor măsurilor necesare pentru desfășurarea serviciilor medicale în condiții de siguranță pentru pacienți prin asigurarea cantităților corespunzătoare de produse biocide, altele decât cele fabricate de firma HexiPharma”, se mai arată în sursa citată.

Decizia spitalelor de a amâna operațiile programate vine în urma prezentării de către Guvern a rezultatelor analizelor produselor Hexi Pharma. Reprezentanții Guvernului au arătat, miercuri, într-o conferință de presă, că toate probele de produse Hexi Pharma analizate până acum la laboratorul ICECHIM au avut probleme în ceea ce privește concentrația de substanțe dezinfectante din soluție față de ceea ce scrie pe etichetă. De altfel, Guvernul a recomandat retragerea de pe piață și din spitale a produselor Hexi Pharma și a anunțat că va verifica și biocidele celorlalți producători care se găsesc pe piața din România.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cum va fi influențat războiul după ce SUA au permis Ucrainei să atace Rusia cu...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Prima reacție a Moscovei, după ce Kievul a primit dreptul să folosească rachete ATACMS pentru...
Divorț surprinzător în showbiz! Vedeta pe care ai văzut-o la PRO TV într-un serial celebrul...
Ce înseamnă dacă mori în vis? Răspunsul experților în somnologie
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
A apărut o nouă teorie în cazul morții lui Vladimir Shklyarov! Balerinul rus ar fi...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Cea mai mare frică a lui Ceaușescu. Cum a ajuns să preia puterea totală
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Ce este viciul cardiac, boala cu care a fost diagnosticată Andreea, fiica artistului Igor Cuciuc
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
World of Warcraft, unul dintre cele mai iubite jocuri video din lume, a împlinit 20...